joi, 20 octombrie 2011

RWC 2011 - Finala mica: Tara Galilor - Australia

Finala mica aduce fata in fata doua echipe pornite cu sanse diferite la cucerirea trofeului. Galezii, a caror cea mai buna performanta era un loc 3 obtinut la editia inaugurala, nu erau creditati cu sanse la accederea in careul de asi, in timp ce australienii, care au in palmares doua titluri mondiale, in 1991 si 1999, dar si un titlu de vicecampioana in 2003, porneau cu sanse reale la castigarea trofeului.

Tara Galilor a facut parte din grupa D, grupa pe care a terminat-o pe pozitia a doua, dupa Africa de Sud, inregistrand urmatoarele rezultate: 16-17 cu Africa de Sud (Faletau - eseu; Hook - transformare, 3 penalitati), 17-10 cu Samoa (Shane Williams - eseu; Hook 2, Priestland  2 - penalitati), 81- 7 cu Namibia (Shane Williams 3, Brew, Faletau, Jenkins, North 2, J Davies, L Williams, Byrne, AW Jones - eseuri; S Jones 6, Priestland 3 -  transformari; S Jones - penalitate) si 66-0 cu Fiji (Roberts 2, Scott Williams, North, Warburton, Burns, Halfpenny, L Williams, J Davies - eseuri; Priestland 5, S Jones 4 - transformari; Priestland - penalitate). In sferturi, Tara Galilor a intalnit Irlanda, echipa pe care a invins-o cu 22-10 (Shane Williams, Phillips, J Davies - eseuri; Priestland 2 - transformari; Halfpenny - penalitate), reusind sa acceada in semifinale dupa o pauza de 24 de ani. Partida din semifinale, disputata impotriva Frantei, a fost una dramatica, galezii evoluand in 14 inca din minutul 18, dupa ce capitanul Sam Warburton a primit cartonasul rosu pentru un placaj periculos la Vincent Clerc. Victoria Frantei a fost una modesta, galezii luptand eroic, doar imprecizia transformerilor Hook, S Jones si Halfpenny privandu-i de o calificare istorica in finala, acestia ratand nu mai putin de 3 penalitati si o transformare. Scor final 8-9 (Phillips - eseu; Hook - penalitate).

Australia s-a calificat in sferturi tot de pe pozitia secunda, evoluand in grupa C, acolo unde au inregistrat urmmatoarele rezultate: 32-6 cu Italia (Alexander, Ashley-Cooper, O'Connor, Ioane - eseuri; O'Connor 3 - transformari; Cooper 2 - penalitati), 6-15 cu Irlanda (O'Connor 2 - penalitati), 67-5 cu SUA (Horne, Elsom, Beale, A Faingaa 2, Mitchell, McCabe, Ashley-Cooper 3, Samo - eseuri; Cooper 2, Barnes 4 - transformari) si 68-22 cu Rusia (Barnes 2, Mitchell 2, McCalman, Pocock 2, Moore, Ashley-Cooper, Ma'afu - eseuri; O'Connor 9 - transformari). Sferturile i-au adus in fata cealalta dubla campioana mondiala Africa de Sud, echipa pe care au invins-o cu 11-9 (Horwill - eseu; O'Connor 2 - penalitati). In semifinale au intalnit selectionata All Blacks, intr-un meci-soc, considerat de catre multi a fi adevarata finala a Cupei Mondiale. Maniera de joc a neo-zeelandezilor nu a lasat nicio indoiala asupra deznodamantului final, care nu a fost favorabil Wallabies, invinsi cu 20-6 (O'Connor - penalitate; Cooper - drop gol), desi diferenta de scor putea fi una mult mai mare, daca Weepu si Cruden ar fi reusit transformarea a patru penalitati si o transformare.

Pana in prezent, cele doua echipe s-au intalnit de 30 de ori, de 19 ori victoria revenind australienilor, de 10 ori galezilor, o singura partida incheindu-se la egalitate. Cea mai categorica victorie a australienilor impotriva galezilor s-a inregistrat in 1991, un 63-6 intr-o partida jucata la Brisbane. De cealalta parte, Tara Galilor a repurtat cea mai categorica victorie impotriva Wallabies in anul 1975, intr-un meci disputat la Cardiff si incheiat cu scorul de 28-3. Ultima partida dintre cele doua echipe s-a incheiat cu victoria Australiei, 25-16 pe Millennium Stadium din Cardiff, la 6 noiembrie 2010.


La Cupele Mondiale disputate pana acum, cele doua echipe s-au intalnit de 4 ori. Si aici, australienii sunt in avantaj, avand 3 victorii, fata de numai una a galezilor. Iata si rezultatele:
1987, Rotorua: Australia - Tara Galilor 21-22
1991, Cardiff: Tara Galilor - Australia 3-38
1999, Cardiff: Tara Galilor - Australia 9-24
2007, Cardiff: Tara Galilor - Australia 20-32

Aceasta semifinala este si un duel al bancilor tehnice, ambele echipe fiind conduse de fosti componenti All Blacks. Warren Gatland, antrenorul galezilor, a evoluat ca taloner  in 17 partide-test pentru All Blacks, reusind marcarea a 8 puncte, in timp ce Robbie Deans, omologul sau de pe banca australiana, a evoluat ca fundas in 5 teste, marcand nu mai putin de 50 de puncte.

Fata de partidele din semifinale, cei doi tehnicieni au apelat la mai multe schimbari in formatiile de start. Astfel, la galezi, Toby Faletau va trece in pozitia de flanker, in locul suspendatului Sam Warburton, in timp ce in pozitia sa, de inchizator la gramada, a fost trecut Ryan Jones. In linia a II-a, Bradley Davies il inlocuieste pe Alun Wyn Jones, in timp ce Paul James il va inlocui pe puternicul pilier Adam Jones, accidentat in meciul cu Franta. Robbie Deans a recurs la mai multe schimbari XV-le de start fata de partida impotriva All Blacks. Astfel, Kurtley Beale reintra ca fundas, dupa ce meciul trecut a lipsit datorita unei accidentari. In linia de treisferturi, Adam Ashley-Cooper si Berrick Barnes ii vor inlocui pe Anthony Faingaa si Pat McCabe. In pachetul de inaintare au avut loc nu mai putin de 6 schimbari. In linia a III-a vor intra Ben McCalman si Scott Higginbotham in locul lui Radike Samo si Rocky Elsom, in timp ce linia a II-a Nathan Sharpe il inlocuieste pe Dan Vickerman. Linia I a fost schimbata in totalitate, James Slipper, Tatafu Polota-Nau si Salesi Ma'afu inlocuindu-i pe Sekope Kepu, Stephen Moore si Ben Alexander.


TARA GALILOR - AUSTRALIA
Auckland, Eden Park, vineri 21.10, ora 10.30 (ora Romaniei)
Arbitru: Wayne Barnes (Anglia)
Arbitri asistenti: Romain Poite (Franta) si George Clancy (Irlanda)
Arbitru-video: Shaun Veldsman (Africa de Sud)

TARA GALILOR (antrenor: Warren Gatland) : 15 Leigh Halfpenny - 14 George North, 13 Jonathan Davies, 12 Jamie Roberts, 11 Shane Williams - 10 James Hook, 9 Mike Phillips - 7 Toby Faletau, 8 Ryan Jones, 6 Danny Lydiate - 5 Luke Charteris, 4 Bradley Davies - 3 Paul James, 2 Huw Bennett, 1 Gethin Jenkins (c).
Rezerve: 16 Lloyd Burns, 17 Ryan Bevington , 18 Alun Wyn Jones, 19 Andy Powell, 20 Lloyd Williams, 21 Stephen Jones, 22 Scott Williams.

AUSTRALIA (antrenor: Robbie Deans): 15 Kurtley Beale - 14 James O'Connor, 13 Adam Ashley-Cooper, 12 Berrick Barnes, 11 Digby Ioane - 10 Quade Cooper, 9 Will Genia - 7 David Pocock, 8 Ben McCalman, 6 Scott Higginbotham - 5 Nathan Sharpe, 4 James Horwill (c) - 3 Salesi Ma'afu, 2 Tatafu Polota-Nau, 1 James Slipper.
Rezerve: 16 Saia Faingaa, 17 Ben Alexander, 18 Rob Simmons, 19 Radike Samo, 20 Luke Burgess, 21 Anthony Faingaa, 22 Robert Horne.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu